Fabio Cannavaro, campion mondial cu Italia în 2006, a fost numit oficial antrenor al echipei Guangzhou Evergrande, miercuri, el succedându-i lui Marcello Lippi, care rămâne managerul clubului, informează AFP.
Lippi anunțase că va renunța la funcția de antrenor după al patrulea titlu național consecutiv câștigat de Guangzhou duminică.
La 66 de ani, Marcello Lippi, selecționer al Italiei la la CM-2006, a declarat că vrea să petreacă mai mult timp cu familia sa în Italia. El a anunțat însă că va rămâne în postul de manager.
Cannavaro, în vârstă de 41 de ani, va ocupa pentru prima oară funcția de antrenor principal. El a jucat la Parma, Inter Milano, Juventus sau Real Madrid, iar în anul 2006 a câștigat Balonul de Aur.
Înainte de a veni la Guangzhou, Cannavaro făcea parte din staff-ul tehnic al echipei Al Ahli, antrenată de Cosmin Olăroiu.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER